Cu profundă tristețe, Facultatea de Geografie a Universității din București anunță trecerea la cele veșnice a prof. univ. dr. emerit Maria Pătroescu, una dintre personalitățile care au marcat profund dezvoltarea geografiei și a științei mediului din România.

Profesor, cercetător și mentor al multor generații, Maria Pătroescu și-a dedicat peste șase decenii Universității din București. A avut o contribuție esențială la dezvoltarea domeniului Știința Mediului, la crearea și consolidarea Centrului de Cercetare a Mediului și Efectuarea Studiilor de Impact – CCMESI și la formarea unei școli de cercetare bazate pe interdisciplinaritate, rigoare și responsabilitate față de societate.

Moștenirea sa rămâne vie prin instituțiile și programele pe care le-a construit, prin cercetările pe care le-a inițiat, prin rezultatele științifice cu impact în societate și, mai ales, prin numeroșii studenți, doctoranzi și cercetători pe care i-a format și cărora le-a oferit încredere și oportunități.

Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o prin excelența sa în cercetarea geografică și a mediului, remarcabila etică profesională, voința de fier și spiritul de inovare, dar mai ales prin capacitatea de a construi echipe, de a inspira oameni și de a deschide drumuri.

Ne-ați învățat multe, iar pentru tot ceea ce ne-ați dăruit prin cunoaștere, experiență și exemplu, vă suntem profund recunoscători!

Dumnezeu s-o odihnească în pace!