Home - Istoric
 

ISTORIC

 

          Universitatea din Bucureşti a fost înfiinţată prin decretul emis de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, la data de 4/16 iulie 1864, care reunea într-o singură instituţie cele trei facultăţi preexistente: Facultatea de Drept, Facultatea de Litere si Filosofie si Facultatea de Stiinte; aceasta hotarâre domneasca marcând, de fapt, ridicarea pe o noua treapta a învatamântului de nivel superior ce functiona în Bucuresti înca din 1694, sub titulatura de Academia Domneasca de la Sfâtul Sava (denumita apoi Colegiul de la Sfântul Sava).

          Prin crearea, mai întâi a Universitatii din Bucuresti (1864), iar apoi a Academiei Române (1866) si a Societatii Române Regale de Geografie (1875), s-au pus, practic, bazele institutionale ale cercetarii si învatamântului superior geografic din tara noastra, cu atât mai mult cu cât, prin aplicarea reformei lui Spiru Haret (1898) în sistemul educatiei nationale, se impunea cu stringenta necesitatea pregatirii de profesori de Geografie pentru învatamântul scolar, unde aceasta disciplina dobândise deja un rol important.

          Ca urmare, ideea înfiintarii unei catedre de geografie la Universitatea din Bucuresti, prima de acest gen din tara, a constituit principala tema a discutiilor din cadrul Societatii Române Regale de Geografie, înca din anul 1898, si s-a concretizat prin cererea pe care conducerea acestei institutii a adresat-o în acest sens, Ministerului Instructiunii Publice, în 18 martie 1899, avându-se în vedere nu numai evolutiile din domeniul cunoasterii geografice la nivel national, ci si succesele deosebite pe care bursierul Societatii, Simion Mehedinti-absolvent al Facultatii de Litere si Filosofie, le-a avut în timpul pregatirii sale la Universitatea din Leipzig (Germania), sub îndrumarea ilustrilor geografi: Ferdinand Richtofen si Friederich Ratzel, între 1893 si 1899.

          Solicitarea Societatii Române Regale de Geografie privind înfiintarea primei catedre de Geografie la Facultatea de Litere si Filosofie a Universitatii din Bucuresti, sustinuta de ilustrul gânditor si critic literar Titu Maiorescu, este aprobata de Ministerul Instructiunii Publice în aprilie 1899, iar prin adresa cu nr. 5101 din 19 mai 1900, acesta îl numeste pe Simion Mehedinti (1869-1962) ca suplinitor la noua catedra.

          Cursul inaugural a fost sustinut de catre cel care avea sa devina întemeietorul geografiei românesti moderne, la 3 noiembrie 1900, în sala IV din vechiul local al Universitatii din Bucuresti; prelegerea sa „Obiectul si definitiuneageografiei” marcând nu numai debutul învatamântului superior geografic din tara noastra, ci si fundamentul cursului de Introducere în Geografie al Catedrei de Geografie Generala, amplu dezvoltat ulterior în lucrarea „Terra”, publicata în 1931.

          Înca din primii ani de activitate, Simion Mehedinti elaboreaza si sustine prelegeri despre fiecare component al mediului geografic, insistând asupra relatiilor unitare care se stabilesc între aceste componente, pe de o parte, si între mediul natural si antropic, pe de alta parte; aceasta idee stând, de altfel, la baza cursului de Antropogeografie, inaugurat în 1902.

          Pe lânga prelegerile universitare, Simion Mehedinti a initiat si alte forme de activitate, destinate promovarii geografiei: „Seminarul de Geografie” si „colocviile anuale ale studentilor geografi”, pe de o parte, si „congresele anualeale profesorilor de geografie din învatamântul preuniversitar”, pe de alta parte.

          Seminarul de Geografie poate fi considerat, alaturi de Catedra de Geografie, al doilea cadru important de formare si dezvoltare a cercetarii si cunoasterii geografice, printre cei mai activi membri ai sai numarându-se câtiva apropiati colaboratori ai prof. Simion Mehedinti, precum C. Bratescu, G. Vâlsan, N. Gheorghiu, V. Merutiu.

          Din initiativa aceluiasi Simion Mehedinti, a aparut, sub egida Catedrei de Geografie a Universitatii din Bucuresti, prima revista stiintifica de geografie din România: „Anuarul de Geografie si Antropogeografie” (1909-1915). Alaturi de Buletinul Societatii Române Regale de Geografie, acesta a contribuit substantial la îmbogatirea fondului de informatie din acest domeniu, în special prin studiile si lucrarile deosebit de valoroase ale unor tineri geografi aflati în plina perioada de afirmare: G. Vâlsan, C. Bratescu, N. Orghidan, V. Merutiu.

          Pentru meritele sale deosebite si importanta sa contributie la dezvoltarea primei scoli geografice din România, profesorul Simion Mehedinti a fost primit  în Academia Româna, mai întâi ca membru corespondent, în 1905, iar apoi ca membru titular, în 1915.

          Desigur, în primele sale doua decenii de evolutie, directiile initiale de cercetare stiintifica si dezvoltare academica impuse de profesorul Simion Mehedinti, se multiplica si amplifica, mai ales prin aportul valoric al importantelor teze de doctorat elaborate si sustinute în cadrul Universitatii din Bucuresti, de catre G. Vâlsan în 1915 („Câmpia Româna”) si C. Bratescu în 1929 („Delta Dunarii. Geneza si evolutie”) .

          În 1920, ca urmare a dezvoltarii si diversificarii stiintelor geografice, Catedra de Geografie Generala s-a scindat în doua: Catedra de Geografie, Antropogeografie si Etnografie, condusa în continuare de prof. Simion Mehedinti, sprijinit de I. Conea si Gh. Zaharescu, si Catedra de Geografie Fizica,  la conducerea careia a fost adus George Vâlsan (1885-1935), un alt mare precursor al geografiei românesti moderne, sprijinit de conf. V. Mihailescu si asist. N. Popp.

          În 1935, locul lui George Vâlsan, prematur trecut în nefiinta, a fost luat de Vintila Mihailescu (1890-1977), geograf care, în lunga sa viata avea sa deschida geografiei românesti, numeroase si importante directii noi de cercetare stiintifica. De exemplu, în anul universitar 1936-1937, acesta înfiinteaza Seminarul de Geografie Fizica, pe care îl conduce în calitate de director, cu sprijinul asist. N. Popp si D.D. Burileanu.

          În 1939, odata cu retragerea la pensie a prof. Simion Mehedinti, conducerea Catedrei de Geografie, Antropogeografie si Etnografie revine lui Constantin Bratescu (1882-1945), un profesionist al conciziei si rigorii stiintifice, care între anii 1924-1938, activase la Universitatea din Cernauti.

          Legea din 4 noiembrie 1938 aduce modificari importante în structura organizatorica a Universitatii din Bucuresti, prin includerea celor doua catedre de geografie în cadrul Facultatii de Stiinte si schimbarea denumirilor lor în Catedra de Geografie Fizica si a României (sub conducerea lui V. Mihailescu) si, respectiv, Catedra de Geografie Generala si Umana (sub conducerea lui C. Bratescu).

          Reforma Învatamântului din 1948 a condus la crearea unor structuri noi, geografia fiind asociata cu istoria, pâna în 1950, când despartindu-se de aceasta din urma, a devenit sectie a Facultatii de Geologie si Geografie a Universitatii din Bucuresti.

          În 1986, prin unirea cu Facultatea de Biologie a aceleiasi universitati, a luat nastere Facultatea de Biologie, Geografie si Geologie, pregatirea studentilor din cadrul sectiei de Geografie facându-se în directia Geografie-o limba si literatura straina (engleza, franceza, rusa, germana).

          În 1990, la capatul unei evolutii care n-a fost întotdeauna lina, geografia a înregistrat în Universitatea din Bucuresti, un considerabil salt înainte, prin constituirea Facultatii de Geografie, cu statut autonom.

          Noua structura a Facultatii de Geografie, gândita sa asigure diversificarea, modernizarea si expansiunea pe multiple planuri a activitatii de instruire si de cercetare în domeniul geografiei, cuprindea doua specializari de învatamânt de lunga durata (4 ani): Geografie (având patru directii de specializare: Geomorfologie-Pedologie; Meteorologie-Hidrologie; Geografie Umana si Economica; Geografie Regionala)  si Stiinta Mediului (denumita Geografia Mediului din anul 2000, având patru directii de specializare: Calitatea si Protectia Mediului; Meteorologie-Hidrologie; Oceanografie; Sisteme Informationale Geografice), la care s-au adaugat începând cu anul 1997, specializarile: Geografia turismului (cu filiala la Drobeta Turnu-Severin), Geografie-o limba straina (engleza, franceza, italiana, germana, spaniola), iar din anul 2000, specializarea Planificare Teritoriala (cu filiala la Drobeta Turnu-Severin).

          Începând cu anul universitar 1993-1994, Facultatea de Geografie a Universitatii din Bucuresti pune si bazele unui învatamânt geografic de scurta durata (3 ani), prin înfiintarea Colegiului de Cartografie si Cadastru (care functioneaza la Bucuresti, din anul 1993, si Macin, din anul 2000); Colegiului de Hidrologie-Meteorologie si Calitatea Mediului (înfiintat la Bucuresti, în 1997) si Colegiului de Geografia Activitatilor Turistice (înfiintat în 1998 la Calimanesti).

          Absolventii celor trei colegii îsi puteau continua pregatirea universitara la forma Învatamânt cu Frecventa Redusa (IFR) în cadrul profilelor: Geografie, Geografia Mediului si Geografia Turismului, iar cei care îsi încheiau studiile universitare de lunga durata, îsi puteau continua pregatirea prin Studii de Aprofundare (cu durata de 1 an, în specializarile: Geomorfologie dinamica si protectia mediului terestru; Climatologie aplicata si protectia mediului aerian; Modelarea sistemelor urbane si rurale; Gospodarirea si valorificarea durabila a resurselor de apa; Gestionarea durabila a peisajelor geografice prin organizare si amenajare regionala; Managementul resurselor si activitatilor turistice) sau Masterat (cu durata de 2 ani, în specializarea Schimbari în mediu si dezvoltarea regionala) si Doctorat (12 profesori din cadrul facultatii fiind, totodata, si conducatori de doctorat, în domeniul Stiintele Naturii, specialitatea Geografie). În paralel, începând cu anul 1999, s-au pus si bazele Învatamântului Deschis la Distanta (IDD) cu profilele: Geografie, Geografia Turismului si Geografie-Istorie.

 

Bibliografie:

1. Adina Berciu (2004) Începuturile învatamântului superior din Bucuresti, în„Buletin informativ”, oct-nov., Universitatea din Bucuresti, pag. 4-6.

1. S. Ciulache (1995) Facultatea de Geografie a Universitatii din Bucuresti, în revista „Carpatii României”, anul II, nr. 9, pag. 4-6

2. M. Ielenicz et al. (2000) Un secol de învatamânt geografic la Universitatea din Bucuresti, Editura Eficient, Bucuresti,  409 p; ISBN 973-9366-43-0

Prof. dr. Nicoleta Ionac