|
Universitatea
din Bucuresti a fost înfiintata prin decretul emis de domnitorul Alexandru
Ioan Cuza, la data de 4/16 iulie 1864, care reunea într-o singura
institutie cele trei facultati preexistente : Facultatea de Drept,
Facultatea de Litere si Filosofie si Facultatea de Stiinte; aceasta
hotarâre domneasca marcând, de fapt, ridicarea pe o noua treapta a
învatamântului de nivel superior ce functiona în Bucuresti înca din 1694,
sub titulatura de Academia Domneasca de la Sfâtul Sava (denumita apoi
Colegiul de la Sfântul Sava).
Prin
crearea, mai întâi a Universitatii din Bucuresti (1864), iar apoi a Academiei
Române (1866) si a Societatii Române Regale de Geografie (1875), s-au pus,
practic, bazele institutionale ale cercetarii si învatamântului superior
geografic din tara noastra, cu atât mai mult cu cât, prin aplicarea
reformei lui Spiru Haret (1898) în sistemul educatiei nationale, se impunea
cu stringenta necesitatea pregatirii de profesori de Geografie pentru
învatamântul scolar, unde aceasta disciplina dobândise deja un rol
important.
Ca
urmare, ideea înfiintarii unei catedre de geografie la Universitatea din
Bucuresti, prima de acest gen din tara, a constituit principala tema a
discutiilor din cadrul Societatii Române Regale de Geografie, înca din anul
1898, si s-a concretizat prin cererea pe care conducerea acestei institutii
a adresat-o în acest sens, Ministerului Instructiunii Publice, în 18 martie
1899, avându-se în vedere nu numai evolutiile din domeniul cunoasterii
geografice la nivel national, ci si succesele deosebite pe care bursierul
Societatii, Simion Mehedinti-absolvent al Facultatii de Litere si
Filosofie, le-a avut în timpul pregatirii sale la Universitatea din Leipzig
(Germania), sub îndrumarea ilustrilor geografi: Ferdinand Richtofen si
Friederich Ratzel, între 1893 si 1899.
Solicitarea
Societatii Române Regale de Geografie privind înfiintarea primei catedre de
Geografie la Facultatea de Litere si Filosofie a Universitatii din
Bucuresti, sustinuta de ilustrul gânditor si critic literar Titu Maiorescu,
este aprobata de Ministerul Instructiunii Publice în aprilie 1899, iar prin
adresa cu nr. 5101 din 19 mai 1900, acesta îl numeste pe Simion Mehedinti
(1869-1962) ca suplinitor la noua catedra.
Cursul
inaugural a fost sustinut de catre cel care avea sa devina întemeietorul
geografiei românesti moderne, la 3 noiembrie 1900, în sala IV din vechiul
local al Universitatii din Bucuresti; prelegerea sa „Obiectul si definitiunea
geografiei” marcând nu numai debutul
învatamântului superior geografic din tara noastra, ci si fundamentul
cursului de Introducere în Geografie al Catedrei de Geografie Generala,
amplu dezvoltat ulterior în lucrarea „Terra”,
publicata în 1931.
Înca
din primii ani de activitate, Simion Mehedinti elaboreaza si sustine
prelegeri despre fiecare component al mediului geografic, insistând asupra
relatiilor unitare care se stabilesc între aceste componente, pe de o
parte, si între mediul natural si antropic, pe de alta parte; aceasta idee
stând, de altfel, la baza cursului de Antropogeografie, inaugurat în 1902.
Pe
lânga prelegerile universitare, Simion Mehedinti a initiat si alte forme de
activitate, destinate promovarii geografiei: „Seminarul de Geografie” si „colocviile anuale ale studentilor
geografi”, pe de o parte, si „congresele anuale
ale profesorilor de geografie din învatamântul preuniversitar”, pe de alta parte.
Seminarul
de Geografie poate fi considerat, alaturi de Catedra de Geografie, al
doilea cadru important de formare si dezvoltare a cercetarii si cunoasterii
geografice, printre cei mai activi membri ai sai numarându-se câtiva
apropiati colaboratori ai prof. Simion Mehedinti, precum C. Bratescu, G.
Vâlsan, N. Gheorghiu, V. Merutiu.
Din
initiativa aceluiasi Simion Mehedinti, a aparut, sub egida Catedrei de
Geografie a Universitatii din Bucuresti, prima revista stiintifica de
geografie din România: „Anuarul
de Geografie si Antropogeografie”
(1909-1915). Alaturi de Buletinul Societatii Române Regale de Geografie, acesta a
contribuit substantial la îmbogatirea fondului de informatie din acest
domeniu, în special prin studiile si lucrarile deosebit de valoroase ale
unor tineri geografi aflati în plina perioada de afirmare: G. Vâlsan, C.
Bratescu, N. Orghidan, V. Merutiu.
Pentru
meritele sale deosebite si importanta sa contributie la dezvoltarea primei
scoli geografice din România, profesorul Simion Mehedinti a fost primit
în Academia Româna, mai întâi ca membru corespondent, în 1905, iar
apoi ca membru titular, în 1915.
Desigur,
în primele sale doua decenii de evolutie, directiile initiale de cercetare
stiintifica si dezvoltare academica impuse de profesorul Simion Mehedinti,
se multiplica si amplifica, mai ales prin aportul valoric al importantelor
teze de doctorat elaborate si sustinute în cadrul Universitatii din Bucuresti,
de catre G. Vâlsan în 1915 („Câmpia
Româna”) si C. Bratescu în 1929 („Delta Dunarii. Geneza si evolutie”) .
În
1920, ca urmare a dezvoltarii si diversificarii stiintelor geografice,
Catedra de Geografie Generala s-a scindat în doua: Catedra de Geografie,
Antropogeografie si Etnografie, condusa în continuare de prof. Simion
Mehedinti, sprijinit de I. Conea si Gh. Zaharescu, si Catedra de Geografie
Fizica, la conducerea careia a fost adus George Vâlsan (1885-1935),
un alt mare precursor al geografiei românesti moderne, sprijinit de conf.
V. Mihailescu si asist. N. Popp.
În
1935, locul lui George Vâlsan, prematur trecut în nefiinta, a fost luat de
Vintila Mihailescu (1890-1977), geograf care, în lunga sa viata avea sa
deschida geografiei românesti, numeroase si importante directii noi de
cercetare stiintifica. De exemplu, în anul universitar 1936-1937, acesta
înfiinteaza Seminarul de Geografie Fizica, pe care îl conduce în calitate
de director, cu sprijinul asist. N. Popp si D.D. Burileanu.
În
1939, odata cu retragerea la pensie a prof. Simion Mehedinti, conducerea
Catedrei de Geografie, Antropogeografie si Etnografie revine lui Constantin
Bratescu (1882-1945), un profesionist al conciziei si rigorii stiintifice,
care între anii 1924-1938, activase la Universitatea din Cernauti.
Legea
din 4 noiembrie 1938 aduce modificari importante în structura
organizatorica a Universitatii din Bucuresti, prin includerea celor doua
catedre de geografie în cadrul Facultatii de Stiinte si schimbarea
denumirilor lor în Catedra de Geografie Fizica si a României (sub
conducerea lui V. Mihailescu) si, respectiv, Catedra de Geografie Generala
si Umana (sub conducerea lui C. Bratescu).
Reforma
Învatamântului din 1948 a condus la crearea unor structuri noi, geografia
fiind asociata cu istoria, pâna în 1950, când despartindu-se de aceasta din
urma, a devenit sectie a Facultatii de Geologie si Geografie a
Universitatii din Bucuresti.
În
1986, prin unirea cu Facultatea de Biologie a aceleiasi universitati, a
luat nastere Facultatea de Biologie, Geografie si Geologie, pregatirea
studentilor din cadrul sectiei de Geografie facându-se în directia
Geografie-o limba si literatura straina (engleza, franceza, rusa, germana).
În
1990, la capatul unei evolutii care n-a fost întotdeauna lina, geografia a
înregistrat în Universitatea din Bucuresti, un considerabil salt înainte,
prin constituirea Facultatii de Geografie, cu statut autonom.
Noua
structura a Facultatii de Geografie, gândita sa asigure diversificarea,
modernizarea si expansiunea pe multiple planuri a activitatii de instruire
si de cercetare în domeniul geografiei, cuprindea doua specializari de
învatamânt de lunga durata (4 ani): Geografie (având patru directii de
specializare: Geomorfologie-Pedologie; Meteorologie-Hidrologie; Geografie
Umana si Economica; Geografie Regionala) si Stiinta Mediului
(denumita Geografia Mediului din anul 2000, având patru directii de
specializare: Calitatea si Protectia Mediului; Meteorologie-Hidrologie;
Oceanografie; Sisteme Informationale Geografice), la care s-au adaugat
începând cu anul 1997, specializarile: Geografia turismului (cu filiala la
Drobeta Turnu-Severin), Geografie-o limba straina (engleza, franceza, italiana,
germana, spaniola), iar din anul 2000, specializarea Planificare
Teritoriala (cu filiala la Drobeta Turnu-Severin).
Începând
cu anul universitar 1993-1994, Facultatea de Geografie a Universitatii din
Bucuresti pune si bazele unui învatamânt geografic de scurta durata (3
ani), prin înfiintarea Colegiului de Cartografie si Cadastru (care
functioneaza la Bucuresti, din anul 1993, si Macin, din anul 2000);
Colegiului de Hidrologie-Meteorologie si Calitatea Mediului (înfiintat la
Bucuresti, în 1997) si Colegiului de Geografia Activitatilor Turistice
(înfiintat în 1998 la Calimanesti).
Absolventii
celor trei colegii îsi puteau continua pregatirea universitara la forma
Învatamânt cu Frecventa Redusa (IFR) în cadrul profilelor: Geografie,
Geografia Mediului si Geografia Turismului, iar cei care îsi încheiau
studiile universitare de lunga durata, îsi puteau continua pregatirea prin
Studii de Aprofundare (cu durata de 1 an, în specializarile: Geomorfologie
dinamica si protectia mediului terestru; Climatologie aplicata si protectia
mediului aerian; Modelarea sistemelor urbane si rurale; Gospodarirea si
valorificarea durabila a resurselor de apa; Gestionarea durabila a
peisajelor geografice prin organizare si amenajare regionala; Managementul
resurselor si activitatilor turistice) sau Masterat (cu durata de 2 ani, în
specializarea Schimbari în mediu si dezvoltarea regionala) si Doctorat (12
profesori din cadrul facultatii fiind, totodata, si conducatori de
doctorat, în domeniul Stiintele Naturii, specialitatea Geografie). În
paralel, începând cu anul 1999, s-au pus si bazele Învatamântului Deschis
la Distanta (IDD) cu profilele: Geografie, Geografia Turismului si
Geografie-Istorie.
Bibliografie:
1. Adina Berciu (2004)
Începuturile învatamântului superior din Bucuresti, în „Buletin informativ”, oct-nov., Universitatea
din Bucuresti, pag. 4-6.
1. S. Ciulache (1995)
Facultatea de Geografie a Universitatii din Bucuresti, în revista „Carpatii României”, anul II, nr. 9, pag. 4-6.
2. M. Ielenicz et al.
(2000) Un secol de învatamânt geografic la Universitatea din Bucuresti,
Editura Eficient, Bucuresti, 409 p; ISBN 973-9366-43-0
Conf.
dr. Nicoleta Ionac
[sus]
|
